Acasa » Fotbal Intern » Dan Șucu, afacere de 15.000.000 de euro cu Juventus Torino. Procentul de 25% face transferul și mai scump

Dan Șucu, afacere de 15.000.000 de euro cu Juventus Torino. Procentul de 25% face transferul și mai scump

Dan Șucu, afacere de 15.000.000 de euro cu Juventus Torino. Procentul de 25% face transferul și mai scump
Foto: Profimedia 15.04.2025

Omul de afaceri Dan Șucu, acționarul minoritar al clubului Genoa, vrea să întărească lotul pentru sezonul următor și și-a pregătit strategia pentru viitoarele transferuri. Genoa se află pe locul 12, cu 39 de puncte, iar în etapa 33 va juca, pe teren propriu, cu Lazio, locul 7 în Serie A.

Potrivit presei din Italia, între primele plecări de la Genoa s-ar afla cea a belgianului Koni De Winter, jucător cumpărat de la Juventus înainte de venirea lui Șucu la Genoa.

Cota de piață a lui Koni De Winter este de 18 milioane de euro, arată Transfermarkt, iar în cele 20 de meciuri disputate în actualul sezon a marcat trei goluri.

Koni De Winter și clauza de 25% din contract

Fundașul De Winter (22 de ani) a „pendulat” în ultimii doi ani între cele două echipe. Juventus l-a cedat celor de la Genoa pentru 8 milioane de euro, iar potrivit presei italiene, De Winter ar putea primi o a doua șansă din partea clubului aflat pe locul 5 în clasamentul Serie A. Posibila revenire la Juventus este speculată de o clauză contractuală, potrivit căreia clubul a păstrat 25% dintr-un viitor transfer.

Prețul pe care Șucu l-ar vrea pentru fundașul belgian a fost stabilit la 25-30 de milioane de euro, iar Juventus, prin clauza menționată, ar putea lua 12-15 milioane de euro.

Koni De Winter, dorit de mai multe echipe

De Winter, cu vastă experiență în campionatul italian, unde evoluează din vara lui 2018, este dorit de patru echipe din Serie A. Inter, Milan, Roma și Napoli l-au inclus ca posibilă achiziție pentru sezonul viitor.

Altfel, Dan Șucu a decis să-l păstreze pe portarul Nicola Leali (31 de ani), fost campion cu Juventus. Transferat la Genoa din 2023, în actualul sezon, Leali a fost în poarta echipei în 27 de meciuri, din care două în Cupa Italiei, a primit 24 de goluri și a avut 11 meciuri fără gol încasat.

Cota de piață a campionului cu Juventus, în sezonul 2012-2013, este de 1,5 milioane de euro, la un sfert față de apogeul pe care îl atingea în ianuarie 2015, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.